PMP a anunţat lista cu candidanţii pentru europarlamentare: Traian Băsescu este cap de listă

Autor: Diana Grigore 26.03.2019

Traian Băsescu deschide lista Partidului Mişcarea Populară pentru alegerile europarlamentare. Pe al doilea loc se află preşedintele partidului, Eugen Tomac.

Partidul Mişcarea Populară a validat, marţi, în şedinţa Colegiului Naţional, lista cu candidaţii pentru Parlamentul European, alegeri care se vor desfăşura în luna mai.

Primele 10 locuri sunt ocupate de:
1. Traian Băsescu – senator, preşedinte de onoare al PMP
2. Eugen Tomac – profesor, deputat, preşedinte PMP
3. Ioana Constantin – consultant management şi comunicare, doctorand, secretar general adjunct al PMP
4. Marius Paşcan – lector universitar, deputat, preşedinte executiv al PMP
5. Simona Vlădica – lector universitar, doctor în psihologie, preşedinte PMP Călăraşi
6. Robert Turcescu – deputat PMP
7. Teodora Desagă –consilier parlamentar, consilier local oraş Bragadiru
8. Petru Movilă – deputat, vicepreşedinte PMP
9. Cătălina Bozianu – deputat, preşedinte al Organizaţiei de Femei a PMP
10. Cătălin Bulf – antreprenor, consilier judeţean, preşedinte PMP Argeş şi vicepreşedinte PMP la nivel naţional