Irina Bucur şi Adriana Popescu, două tinere din Buzău au înfiinţat o cofetărie cu fonduri Start-Up Nation, iar în primul an au amortizat 50% din investiţie

Autor: Florentina Niţu 31.03.2019

Irina Bucur şi Adriana Popescu din Buzău, cu experienţă în domeniile alimentar, respectiv bancar, au pus bazele brandului Cofetăria No. 379 la sfârşitul anului 2017 din pasiunea pentru dulce, cu fondurile accesate prin programul Start-Up Nation. După primul an de activitate, antreprenoarele spun că au amortizat 50% din investiţia care s-a ridicat la 54.000 de euro (44.000 de euro finanţare prin programul Start-Up Nation, la care au mai adăugat 10.000 de euro din propriile economii).

„Totul a pornit ca un hobby, la o vârstă fragedă, când am copt primul chec. Apoi îmi delectam prietenii cu tot felul de invenţii dulci şi mi-am dat seama că asta e ceea ce îmi doresc să fac. La un moment dat simţeam că e nevoie de un suflu nou, simţeam nevoia să împărtăşesc şi altora ceea ce fac eu. Proiectul cofetăriei a luat naştere într-o zi de joi, la un grătar. Prietena mea Adriana Popescu, care este şi asociata mea, a propus să accesăm fonduri prin Start-Up Nation. În două săptămâni proiectul era deja pe roate“, povesteşte Irina Bucur, cofon­da­toare a brandului Co­fe­tăria No. 379.