Consiliul UE încurajează dezvoltarea pieţelor secundare pentru creditele neperformante, care le-ar permite băncilor să gestioneze sau să vândă mai uşor credite neperformante

Autor: Mediafax 28.03.2019

Preşedinţia română a Consiliului UE poate începe negocierile cu Parlamentul European, întrucât Consiliul şi-a adoptat poziţia cu privire la armonizarea normelor privind modul în care instituţiile financiare nebancare pot cumpăra credite nepreformante. 

UE încurajează dezvoltarea pieţelor secundare pentru creditele neperformante, care le-ar permite băncilor să gestioneze sau să vândă mai uşor credite neperformante. Ambasadorii la UE au aprobat poziţia Consiliului cu privire la o propunere de directivă care armonizează normele privind modul în care instituţiile financiare nebancare pot cumpăra contracte de credit de la bănci. Scopul noilor norme este de a reduce stocurile existente de credite neperformante ale băncilor şi de a preveni acumularea lor în viitor.