BlackBerry reînvie: Compania care domina piaţa smartphone-urilor cu aproape un deceniu în urmă revine pe poziţii. Ce venituri a înregistrat producătorul de telefoane

Autor: Izabela Cutieru 29.03.2019

Veniturile au crescut cu 9%, ajungând la 255 de milioane de dolari. Veniturile diviziei de licenţiere şi proprietate intelectuală, care include distribuirea licenţelor pentru brevetele existente ale BlackBerry către alte companii, au crescut cu 71%, până la valoarea de 99 de milioane de dolari, în al patrulea trimestru.

Compania, care domina piaţa smartphone-urilor cu aproape un deceniu în urmă, înainte de a fi detronată de iPhone şi dispozitivele Android, încearcă să câştige încrederea investitorilor şi să obţină venituri din vânzarea de sisteme software pentru gestionarea dispozitivelor mobile către corporaţii şi agenţii guvernamentale.

Veniturile din segmentul de tehnologie şi soluţii BlackBerry, care include software-ul utilizat în autoturismele de generaţie viitoare, au crescut cu aproape 20%.

Segmentul de produse software QNX, utilizat de peste 120 de milioane de autovehicule din întreaga lume, permite constructorilor de automobile să ofere o gamă largă de funcţii precum informare, divertisment, conectivitate, securitatea reţelei în maşină, sistem avansat de asistenţă pentru şoferi şi actualizarea platformei wireless.

Profitul net al companiei a fost de 51 de milioane de dolari, sau 8 cenţi pe acţiune, în trimestrul încheiat la 28 februarie, comparativ cu o pierdere de 10 milioane de dolari, înregistrată în aceeaşi perioadă a anului trecut.