Robert Zisu demisionează de la şefia Electroargeş Curtea de Argeş după ce acesta a fost numit preşedinte provizoriu în boardul Braiconf Brăila

Autor: Tibi Oprea 01.04.2019

Robert Zisu, vicepreşedinte în consiliul de administraţie al producătorului de electrocasnice Electroargeş (ELGS), renunţă la mandatul de director general în cadrul companiei începând cu 28 martie 2019 pentru a asigura supervizarea eficienţei funcţionării unei noi structuri, atribuţiile sale fiind asigurate în regim de interimat de directorul general adjunct şi echipa executivă, potrivit unui anunţ la bursă. 

„Electroargeş S.A. demarează, sub conducerea lui Robert Zisu, vicepreşedinte al Consiliului de Administraţie, crearea unui nucleu de dezvoltare multilaterală, cu prioritate pe digitalizarea fabricii (Industria 4.0 - a 4-a Revoluţie Industrială), proiectare inteligentă, cercetare şi actualizare în marketing şi vânzări“, se arată în raport.