ZF Live. Dan Tudose, manager al E-acumulatori.ro: Un sistem fotovoltaic costă aproximativ 5.000 de euro şi poate asigura între 70% şi 80% din necesarul de energie al unei locuinţe

Autor: Alexandra Cepăreanu 02.04.2019

E-acumulatori.ro, plat­for­ma online care distribuie baterii, acu­mulatori, sisteme fotovoltaice şi so­luţii de stocare de energie, de ali­men­tare pentru maşini electrice şi pentru domeniul IT&C, a încheiat anul 2018 cu afaceri de 8 milioane de lei fără TVA, în creştere cu apro­xi­mativ 17% faţă de anul 2017, iar pentru anul în curs reprezentanţii estimează o creştere de 20%, a spus în cadrul emisiunii de business ZF Live Dan Tudose, manager al E-acumulatori.ro.

„Vindem în jur de 100.000 de ite­muri pe an. În 2018 cifra de afa­ceri a fost de 8 milioane de lei fără TVA, pot să spun că am avut o creş­te­re continuă şi bazată pe un efort vali­dat de piaţă şi că am urmărit opor­tu­nităţile. Acum fiind în dome­niul energiei regenerabile putem să ne îndreptăm către sistemele foto­vol­taice, iar oportunităţile vin abia de acum înainte pentru noi. Pentru anul 2019 estimăm o creştere de 20% a cifrei de afaceri“, a spus Dan Tudose.