Maria Diana Şiman, o antreprenoare din Satu Mare face afaceri de peste 400.000 de lei din producţia de cereale

Autor: Florentina Niţu 02.04.2019

Compania Agrolact, fondată de antreprenoarea Maria Diana Şiman în Craidorolt, judeţul Satu Mare, a ajuns anul trecut la o cifră de afaceri de 420.000 de lei, în creştere cu 32% faţă de anul precedent, potrivit datelor de la Ministerul de Finanţe. 

Profitul firmei a fost de 23.000 de lei în 2018. Compania produce cereale, dar mai cultivă şi comercializează şi leguminoase, precum fasole, năut, mazăre sau linte şi oleaginoase ca soia, floarea-soarelui, in, rapiţă sau susan. Firma are un singur angajat. Numărul maxim de angajaţi de-a lungul anilor a fost de două persoane. Antreprenoarea a pus pe picioare compania Agrolact SRL în primăvara anului 2004.