Povestea unui tânăr din România care a ajuns de la a munci pentru o felie de pâine, la o afacere de peste 1 milion de euro: ”Dacă aş fi suferit de foame înseamnă că nu îmi plăcea să muncesc”

Autor: Business Magazin 06.04.2019

Povestea lui Cornel Manaz, un tânăr om de afaceri sucevean, este una despre voinţă, determinare, vise împlinite şi refuz de a se lăsa învins de un sistem care nu-i lăsa multe şanse. A fost abandonat de mamă la naştere, despre tatăl său nu ştie nimic, dar în orfelinate a avut şansa de a cunoaşte oameni care i-au dat încredere că poate reuşi. ”Foarte puţini oameni ştiu că sunt orfan. Am vrut să reuşesc prin ceea ce pot, nu prin statutul meu de caz social”, ne-a spus Cornel.

”Dacă aş fi suferit de foame înseamnă că nu îmi plăcea să muncesc”

În mai 1986, la o maternitate din Moldova se năştea un băieţel. Din motive numai de ea ştiute, cea care i-a dat viaţă a părăsit maternitatea şi a lăsat copilul acolo. Asistentele l-au botezat Cornel. A fost preluat de un orfelinat şi a intrat în statistica ”număr de copii abandonaţi la naştere şi crescuţi în centre de plasament”. Cea mai veche amintire a lui Cornel este de la grădiniţa orfelinatului: ”La pauza de prânz ne dădeau biscuiţi cu miere. Era delicios”. Tot din perioada primilor 6 ani îşi aminteşte de covorul mare de lână, roşu cu gri, pe care se aşezau copiii vara pentru a mânca şi pe care dormeau după masa de prânz: ”La somnul de amiază, dormeam pe covorul ăla 30-40 de copii, unul lângă altul”.

Şcoala generală a însemnat mutarea în alt orfelinat, mai mare. Cornel spune că aici erau peste 500 de copii. Are ca reper, în aprecierea numărului, aceea că ”se mânca în două, trei ture”. Hrana era insuficientă pentru foamea copiilor, dar Cornel a descoperit repede că poate avea mâncare suplimentară dacă ajută în gospodăriile din vecinătatea orfelinatului: ”Mergeam şi întrebam dacă nu au ceva de lucru - curăţenie în curte, strâns buruieni pentru animale, din astea. Dacă nu-mi era foarte foame, mergeam cu o plasă pentru strâns iarba şi primeam o felie de pâine. Dacă voiam mai multă mâncare, mergeam cu un sac. Munceam şi primeam mâncare. Dacă aş fi suferit de foame înseamnă că nu îmi plăcea să muncesc”.

Citiţi continuarea pe www.businessmagazin.ro