Marius Şcuta, JLL: Piaţa de birouri rămâne o destinaţie atractivă pentru companiile existente, dar şi pentru nume noi

Autor: Cristina Bellu 08.04.2019

2019 a început în forţă pentru piaţa tranzacţiilor cu spaţii de birouri, iar semnele arată că trendul ascendant se va menţine până la finele anului. Astfel, la nivel naţional, în primul trimestru au fost închiriaţi aproximativ 124.500 metri pătraţi, cu aproape 41% mai mult comparativ cu primul trimestru al anului trecut, potrivit datelor furnizate de compania de consultanţă imobiliară JLL.

“Este important de menţionat că în primul trimestru au fost semnate mai puţine tranzacţii comparativ cu acceaşi perioadă a anului trecut, respectiv 68 faţă de 73, însă suprafaţa medie închiriată a crescut la aproape 2.000 de metri pătraţi, de la 1.200 metri pătraţi în 2017. Această evoluţie a fost determinată de cinci tranzacţii de peste 10.000 de metri pătraţi şi arată că piaţa românească rămâne o destinaţie atractivă pentru companiile existente, dar şi pentru nume noi”, explică Marius Şcuta, Head of Office Agency and Tenant Representation JLL Romania.