Adrian Vasilescu, BNR: ROBOR-ul redevine ce a fost: un simplu indicator al pieţei monetare

De ROBOR ne-am lovit frecvent din 2010 şi până la recenta modificare a OUG 114, timp în care a avut un rol major atât pe piaţa interbancară, în formarea ratelor la care băncile se împrumută între ele, cât şi în dinamica ratelor la creditele cu dobânzi variabile. Fiind zi de zi subiect de ştiri şi de dezbateri publice. Prea puţini i-au cunoscut şi i-au înţeles esenţa. Prea mulţi însă i-au spus povestea, confecţionându-i diverse biografii, multe neadevărate. Iată însă că, în sfârşit, după nouă ani în care, dincolo de menirea lui firească, i s-a impus prin lege să participe la formarea dobânzilor la credite, ROBOR-ul redevine ce a fost înainte de 2010: un indicator al pieţei monetare şi atât.

Declaraţia de vineri a ministrului finanţelor despre noul conţinut al OUG 114/2018, reformulată şi renumerotată, declaraţie reluată marţi dimineaţă, este fără echivoc: „Pentru sectorul bancar, indicele ROBOR a fost decuplat de taxarea activelor financiare!“... Ceea ce înseamnă că, totodată, i-a fost ruptă legătura cu dobânzile active şi, în consecinţă, cu ratele la credite.

Faptul că începând din 2010 ROBOR-ul a devenit reper în calculul dobânzilor la credite, un reper variabil, nu are nicio legătură cu Banca Naţională şi cu sistemul bancar. Guvernul din 2010, la iniţiativa Autorităţii pentru Protecţia Consumatorilor, a considerat atunci că a găsit formula cea mai bună pentru dobânda la credite: ROBOR plus marja băncii. Şi a dat în acest sens o ordonanţă de urgenţă. Dacă astăzi, cu ROBOR în jur de 3 la sută, s-a ajuns la concluzia că soluţia din 2010, când ROBOR-ul era în jur de 6 la sută, nu mai e bună şi că trebuie să fie schimbată… a fost schimbată prin OUG 114 modificată. Banca Naţională, care nu are iniţiativă legislativă, a avut o unică legătură cu acest act normativ: a făcut un studiu de impact şi a contribuit cu o analiză aprofundată, având rol de aviz legal, la modificarea lui.

A fost însă o eroare imensă, şi continuă să fie, încercarea câtorva voci din Parlament de a anatemiza BNR şi sistemul pieţei monetare în legătură cu calcularea ROBOR-ului. Şi iată cum peste o piaţă cu un rol fundamental în transmiterea politici monetare şi în asigurarea echilibrelor în economia românească, am numit piaţa monetară, cu trei mari jucători - Banca Naţională, Ministerul Finanţelor şi băncile -, se aruncă în continuare umbre. Cei care au vorbit până acum despre înţelegeri între bănci sau între BNR şi bănci, în sens malefic, au dovedit că nu au înţeles nimic despre această piaţă perfect funcţională. A vorbi însă acum despre astfel de „aranjamente“, după ce ROBOR-ul a fost decuplat de creditele bancare, este o dovadă că devin ei înşişi de neînţeles.

Cert este că de la jumătatea lui septembrie 2017, de când inflaţia a reînceput să-şi arate colţii, după aproape trei ani de lâncezeală, în mişcarea ROBOR-ului a apărut un factor perturbator: inflaţia. Iar inflaţia a luat-o la deal, fiind împinsă la răscruce de şocuri când de tarifele reglementate la energie termică, la electricitate sau la gaze naturale, când de preţul internaţional al petrolului, ce a scumpit combustibilul. Sau de preţul pătrunjelului şi al cartofilor, în care regăsim influenţele scumpirii transporturilor, electricităţii şi căldurii din solare. Şi dacă inflaţia nu a explodat totuşi, în aceste împrejurări, explicaţia o găsim în eficienţa barajelor înălţate de Banca Naţională.      

ROBOR-ul, aşadar, a luat urma inflaţiei. Şi dacă preţurile bunurilor fizice şi serviciilor au crescut, a urcat şi ROBOR-ul! De fapt, brusc, trei categorii de preţuri au început să fie ceva mai grăbite: 1) preţurile de consum, a căror mişcare este exprimată de rata inflaţiei; 2) cursul de schimb al pieţei valutare, exprimând preţul de vânzare al leului sau de cumpărare al monedei unice europene; 3) rata dobânzii Robor, care exprimă media preţurilor plasamentelor făcute de la bănci la bănci. De ce au pornit să urce aceste trei clase de preţuri? Fără o analiză temeinică, motive pot fi găsite: ba că Banca Naţională… n-ar fi fost acasă; ba că băncile s-au înţeles să urce Robor-ul; ba că producătorii de cartofi ar fi făcut cartel şi i-ar fi scumpit cu 9 la sută! Ceea ce se înţelege însă greu sau nu se înţelege deloc este caracteristica esenţială a acestor preţuri: libera lor mişcare, în strânsă legătură cu cele patru libertăţi asigurate de Uniunea Europeană – mişcarea persoanelor, a bunurilor, a serviciilor, a capitalurilor.

Această caracteristică a preţurilor, mişcarea liberă, este consfinţită întâi şi întâi de Constituţie, care stipulează că economia României este economie de piaţă şi, prin urmare, preţurile sunt formate în condiţiile pieţelor libere. În plus, economia României nu mai este închisă, ca altădată. Avem o economie deschisă şi o monedă liber-convertibilă. În acest cadru juridico-economic, toate aceste trei categorii de preţuri sunt influenţate de dezechilibrele din ţară, de evenimentele din economiile europene ori din economia globală; în acelaşi timp, se influenţează şi se potenţează reciproc.