Una caldă, alta rece pentru Bursă: la maximele din 2019, dar pe rulaje la cote de avarie

Autor: Tibi Oprea 10.04.2019

Bursa românească a atins pe 9 aprilie un nou maxim de la începutul anului 2019, respectiv un plus de aproape 12,6% prin prisma evoluţiei indicelui dividendelor BET-TR, ceea ce înseamnă că mai are doar 0,3% de recuperat pentru a reveni la nivelul de dinainte de ordonanţa „taxelor“ din decembrie 2018.

Însă lichiditatea din primăvară este la cotă de avarie şi în majoritatea şedinţelor din ultimele 3-4 săptămâni este chiar la jumătatea mediei zilnice din acest an, în principal ca urmare a propunerilor de dividende care îi determină pe investitori să intre într-o stare de expectativă, ceea ce pune presiune pe preţul acţiunilor.

„În general, în această perioadă, ca urmare a dividendelor con­sistente, investitorii sunt înclinaţi să păstreze acţiunile pentru a încasa dividendele. În acelaşi timp, pentru aceia dintre investitori care au făcut achiziţii în urmă cu câteva luni, are sens şi marcarea profiturilor, pentru că bursa nu are tot timpul aceeaşi direcţie, iar episodul de panică din ianuarie-februarie confirmă acest lucru“, spune Gabriel Aldea, şeful brokerilor Tradeville, la solicitarea ZF.

El se aşteaptă ca această „amorţeală“ să rămână instalată la bursă până după publicarea rezultatelor financiare pentru primul trimestru al anului