Mihai Boldijar, grupul Bosch România: „La nivel de T1 2019 văd o anumită decelerare, lucurile se temperează, după ce în anii trecuţi am avut creşteri de două cifre, de 20-30%. Europa încetineşte”

Autor: Florentina Niţu 11.04.2019

Mihai Boldijar, general manager al grupului Bosch România, spune că în primul trimestru din 2019 veniturile grupului nu au înregistrat creşteri, ca în anii anteriori, ci sunt în scădere, din cauza încetinirii creşterii economice din Europa.

„La nivel de T1 2019 văd o anumită decelerare, lucurile se temperează, după ce în anii trecuţi am avut creşteri de două cifre, de 20-30%. Europa încetineşte, e posibil să asistăm la o decelerare, la o reducere pe anumite segmente, iar companiile sunt conştiente de ele. Economia Europei este în scădere”, a spus Mihai Boldijar, general manager, grupul Bosch România, unul dintre cele mai mari grupuri de automotive. El a fost prezent la conferinţa „Liderii economiei locale – Top 1.000 cele mai mari companii din România. Puterea exemplului”.