Fondul de investiţii Roca spune că cele trei investiţii de 4,5 mil. euro valorează astăzi 13,5 mil. euro, după propria evaluare

Autor: Răzvan Botea 12.04.2019

Roca este o soluţie dedicată IMM-urilor din aproape orice domeniu de activitate care are un business funcţional, operaţional profitabil şi scalabil, cu posibilităţi de digitalizare şi export.



ROCA, platformă de investiţii şi mana­gement dedicată companiilor româ­neşti aflate în impas, a înregistrat în primul an de activitate un randament pe sumele investite de 340%, afirmă acţio­narii.

Astfel, valoarea companiei a ajuns la 21,9 mil. euro, o creştere de peste 60% faţă de valoarea ini­ţială, a spus Rudi Vizental, CEO-ul Roca, în cadrul unui eveniment organizat de companie. Acestea sunt evaluări făcute de Roca şi nu sume obţinute din tranzacţii.