Banca Transilvania preconizează o încetinire a creşterii preţurilor la locuinţe pe termen scurt

Autor: Cristina Bellu 12.04.2019

Preţurile locuinţelor din România vor înregistra o încetinire a ritmului de creştere în următoarea perioadă, potrivit estimărilor făcute de analiştii Băncii Transilvania.

“Ne aşteptăm la decelerarea dinamicii anuale a preţurilor caselor pe termen scurt, pe fondul finalului ciclului economic post-criză şi provocărilor din sfera echilibrului macroeconomic, cu impact asupra costurilor de finanţare”, spune Andrei Rădulescu, director Analiză Macroeconomică Banca Transilvania.