Producătorul de vin Cramele Recaş investeşte 3 mil. euro în creşterea producţiei

Autor: Laurentiu Cotu 15.04.2019
Cramele Recaş, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa locală de vinuri, şi-a bugetat pentru acest an un program de investiţii de aproximativ 3 mil. euro, în principal pentru creşterea capacităţii de producţie cu încă 3 mi­lioane de litri şi achiziţia de noi utilaje pentru vinificaţie.

Anul trecut, Recaş a extins capaci­tatea de prelucrare la cramă cu 5 milioane de litri, a realizat noi spaţii de depo­zitare pe o supra­faţă de 4.500 mp, a făcut noi achiziţii în echi­pa­mente de vini­ficaţie, a cum­părat tractoare şi echi­pa­mente pentru viti­cul­tură şi a pus în func­ţiune două tancuri de vi­ni­ficaţie gigantice, de 1 mi­lion de litri fiecare. Toto­dată, compania a crescut suprafaţa de plantaţie cu aproximativ 160 de hectare.