După Italia, Grecia se alătură Chinei în eforturile acesteia de a-şi extinde puterea economică în Europa. Dar cu grecii nimic nu este sigur

Autor: Bogdan Cojocaru 15.04.2019

Nici SUA şi nici UE nu văd cu ochi buni expansiunea economică a Chinei în Europa. China a făcut incursiuni economice apreciabile în Grecia, cumpărând Pireu, cel mai mare port şi unul dintre cele mai aglomerate din Europa.



Croaţia se visează poarta spre Europa a produselor made in China, Serbia şi Ungaria cred că pot deveni noduri de distribuţie pentru mărfurile chinezeşti în regiune, iar Ungaria se laudă că exporturile Chinei ajung acum la ea mai repede ca oricând în istorie. Ţările Europei de Est văd în China şansa de a deveni jucători importanţi în comerţul european, iar Beijingul le alimentează visele prin deja tradiţionalul summit 16Ă1. Însă ediţia de anul acesta, a opta, a evenimentului aduce guvernelor est-europene un concurent serios pentru aspiraţiile lor: Grecia. Pentru această ţară, China ar avea planuri mari, dar, spune teoria conspiraţiei, acestea sunt împiedicate de jocurile geostrategice dintre marile puteri ale lumii.

Grecia a devenit oficial al 17-lea membru european al clubului iniţiativei de Cooperare între Europa Centrală şi de Est şi China, lansată în 2012 pentru a ajuta proiectul Belt and Road prin care Beijingul vrea să extindă influenţa comercială şi politică chineză. Anterior, Italia, condusă de un guvern populist, a devenit prima economie dezvoltată care s-a alăturat oficial ambiţiilor chineze, trezind îngrijorări printre aliaţii occidentali.

În Grecia, decizia luată recent de Consiliul Central de Arheologie (KAS) de a declara o mare parte a portului Pireu sit de interes arheologic pune bariere unei investiţii de 600 de milioane de euro a gigantului chinez din transportul maritim Cosco, scrie în Greek Reporter Philip Chrysopoulos jurnalist ale cărui lucrări sunt preluate şi de globalresearch.ca, un website axat pe teoria conspiraţiei.

Guvernul chinez s-a arătat îngrijorat cu privire la această decizie. KAS a respins planul Autorităţii Portuare Pireu (OLP) de a crea un centru comercial, un doc plutitor de reparare a navelor şi un hotel de lux deoarece construirea şi funcţionarea acestora ar putea afecta construcţiile antice din zonă. Decizia de respingere a fost unanimă.

Potrivit unui raport al ziarului Kathimerini, ambasadorul chinez s-a întâlnit cu ministrul de stat şi vicepreşedintele Alekos Flambouraris, cu ministrul transportului maritim Fotis Kouvelis, cu ministrul adjunct al economiei Stergios Pitsiorlas şi cu alţi oficiali pentru a discuta problema.

China este îngrijorată de faptul că decizia KAS ar putea împiedica investiţiile viitoare, cu toate că guvernul grec spune contrariul. Ministrul Mediului şi Energiei, Giorgos Stathakis, a declarat că decizia KAS nu va bloca investiţiile Cosco, ci mai degrabă va stabili un cadru legal în care proiectul poate continua.

Faptul că înt‚lnirea a avut loc la Vila Maximos, domiciliul oficial al premierului, arată că China exercită o mare presiune asupra guvernului grec pentru a permite implementarea proiectului fără a lăsa alte obstacole care să încetinească procesul.

Guvernul grec este ambiguu în ceea ce priveşte investiţiile. Deşi premierul Alexis Tsipras şi ministrul său de finanţe au călătorit în străinătate invit‚nd investitorii străini să-şi aducă banii în Grecia, agenţiile guvernamentale pun obstacole în calea investiţiilor străine.

Un exemplu în acest sens ar fi proiectul de dezvoltare Ellinikon, care stagnează după ce ministerul culturii a decis că părţi din fostul sit al aeroportului din Atena sunt "de interes arheologic". Œnainte de aceasta, autoritatea silvică a hotărât ca o parte a zonei să fie transformată în teren de pădure ñ ceea ce înseamnă că nu poate fi eliberată nicio autorizaţie de construcţie.

Retorica guvernamentală greacă poate fi, de asemenea, ambiguă. Pe de o parte, oficialii vorbesc despre încurajarea investiţiilor, dar, pe de altă parte, aduc obstacole pur birocratice care opresc investiţiile pe o perioadă nedeterminată de timp.

Un alt caz este Eldorado Gold. Compania minieră canadiană a funcţionat  mai mulţi ani în nordul Greciei şi a angajat peste 2.000 de persoane; totuşi, canadienii fost obligaţi să-şi suspende activitatea în 2017, după ce ministerul mediului nu a acordat un permis specific.

Singura explicaţie pentru poziţia administraţiei Tsipras faţă de aceste investiţii este că premierul încearcă să-ţi mulţumească alegătorii de st‚nga, alegând să sprijine tabăra oamenilor care se opune capitalismului.

Retorica sa de acasă este foarte diferită de declaraţiile din străinătate. Œn Grecia, el este protectorul celor slabi, a celor care au venituri mici. Œn străinătate, vorbeşte despre investiţii, excedente mari şi despre o economie care urmează să decoleze.

Deşi actuala cooperare dintre Grecia şi China este excelentă, premierul grec pare să cedeze presiunii Uniunii Europene şi a Statelor Unite în ceea ce priveşte problema dezvoltării portului Pireu de câtre Cosco, notează Greek Reporter.

Nici SUA şi nici UE nu văd cu ochi buni expansiunea economică a Chinei în Europa. China a făcut incursiuni economice apreciabile în Grecia, cumpăr‚nd Pireu, cel mai mare port şi unul dintre cele mai aglomerate din Europa. De asemenea, prin achiziţionarea unor companii greceşti, China şi-a creat o poziţie economică substanţială în această ţară şi astfel în interiorul UE.

Comisia Europeană a avertizat Grecia şi alte state membre să limiteze expansiunea economică a Chinei pe continent. Există, de asemenea, războiul comercial dintre SUA şi China declanşat de preşedintele american Donald Trump. Cred că este sigur că aliatul occidental al Greciei îi sfătuieşte pe Maximos Mansion să nu permită Chinei să se extindă mult mai mult în infrastructura greacă.

Articolul din Greek Reporter arată cum le este înfăţişată grecilor realitatea în contextul în caree curentul anti-Bruxelles devine tot mai puternic în interiorul UE.