Adina Claici, Copenhagen Economics: Platformele marketplace sparg barierele de intrare în online şi cresc concurenţa

Autor: Ioana Nita 15.04.2019
Platformele online de tip marketplace reprezintă cea mai la îndemână soluţie pentru intrarea în mediul digital în cazul comercianţilor mici din România şi restul Europei, fiindcă nu necesită investiţii masive în dezvoltarea propriului magazin online şi în promovarea acestuia, în contextul în care prezenţa electronică a devenit obligatorie acum, iar concurenţa din partea giganţilor americani şi chinezi tot mai acerbă. 

Platformele marketplace agregă produse şi servicii de la mai mulţi comercianţi, aceştia având la dispoziţie o serie de instrumente pentru a-şi încărca produsele online, a prelua comenzi şi a ţine evidenţa stocurilor.  

„Platformele marketplace au potenţialul de a spori cumpărăturile online, a aduce mai multă concurenţă pentru magazinele offline şi mai multe inovaţii în comerţul cu amănuntul, oferind varietate mai mare pentru consumatori, costuri mai mici de căutare şi noi modele de achiziţie“, a declarat Adina Claici, director în cadrul firmei de consultanţă Copenhagen Economics, prezentă în patru ţări din Europa. Ea a explicat că la fel cum magazinele universale acţionează ca o platformă fizică pentru ca alţi comercianţi individuali să se dezvolte şi să ajungă la o bază de clienţi substanţială, platformele online de tip marketplace le oferă vânzătorilor mici posibilitatea să-şi pornească afacerile, beneficiind de costuri de intrare foarte scăzute şi un standard pentru imaginea produselor lor. 

„Acesta este un pas esenţial în dezvoltarea viitoare a comercianţilor spre propriul lor spaţiu de vânzare online şi / sau offline, odată ce ating o bază solidă de clienţi.“

Deşi suntem în era digitalizării, România este codaşă la capitolul cumpărături online comparativ cu restul ţărilor din Europa. 

Mai exact, din cei 62% dintre românii care utilizează internetul, doar 10% fac cumpărături online, faţă de 43% cât este media la nivelul Uniunii Europene (UE). Ca atare, şi numărul şi valoarea tranzacţiilor de e-commerce pe cap de locuitor sunt printre cele mai scăzute din Europa, mult sub media UE.

„Activitatea online este în general scăzută în comparaţie cu restul Europei şi, în plus, nu este direcţionată spre comerţul electronic, ci mai degrabă spre alte utilizări ale mediului online (cum ar fi reţele de socializare, divertisment, informare – n. red.). Consumatorii au în continuare un nivel scăzut de încredere în alte medii de afaceri decât cele care implică tranzacţii fizice, faţă în faţă“, a punctat Adina Claici, adăugând că în aceste condiţii, afacerile online sunt constrânse foarte mult de magazinele universale offline, ceea ce se şi reflectă în preferinţele consumatorilor. 

„Nu în ultimul rând, utilizarea plăţilor prin card este, de asemenea, la niveluri foarte scăzute în România. Deşi unele magazine online oferă soluţii de plată bazate pe numerar, acest lucru nu este valabil pentru toate celelalte.“

Piaţa locală de comerţ electronic înregistrează creşteri an de an, şi la fel şi numărul de plăţi realizate online, iar ritmul este alert pentru că România are mult de recuperat la capitolul digitalizare. În ultimii ani, valoarea pieţei de comerţ online din România a crescut constant cu peste 30%, anul trecut aceasta ajungând la 3,6 miliarde euro. În ceea ce priveşte plăţile online cu cardul, în cazul eMAG – cel mai mare retailer online din România şi totodată şi cel mai mare marketplace local, numărul acestora a crescut anul trecut cu peste 50%. 

„Pieţele dezvoltate oferă o prezenţă omni-canal echilibrată pentru consumatorii care pot exploata complementarităţile dintre on-line şi offline. Sperăm ca România să dezvolte segmentul digital într-un ritm accelerat, care să îi permită recuperarea ecartului faţă de cel offline, predominant în prezent“, a conchis Adina Claici.

ZF este partenerul media al eveni­mentului „Competitivitatea în noua eră digitală - oportunităţi şi provocări“ organizat de Digital Citizens România.