Săndina Georgescu, o antreprenoare din Călăraşi, produce fursecuri vegane pe care le vinde în 200 de magazine mici din ţară, în Anglia şi în Spania

Autor: Florentina Niţu 16.04.2019

„Door to door e cea mai profitabilă reţea de comercializare a produselor. Noi, românii, nu avem tradiţia de a cumpăra produse alimentare de pe internet.“



Săndina Georgescu (48 ani) a pornit pe drumul antreprenoriatului la începutul anului trecut, după ce a atras fonduri prin Strat-Up Nation, pentru a produce fursecuri vegane într-o fabrică din Călăraşi. Activi­tatea a început în luna iulie, iar în august deja a semnat primul contract pentru export, în Anglia.

„Am început la imboldul programului Start-Up Nation, din mai multe motive. Eu aveam deja experienţă de 12 ani în asigurări şi de 8 ani în agrobusiness, iar odată cu înaintarea în vârstă, devine o problemă pentru un angajator să mai lucrezi, deşi tu crezi că ai aceleaşi capacităţi. De altfel, luând în calcul exodul tinerilor, m-am gândit ce motive ar avea fiul meu să rămână în ţară. Un business a fost răspunsul meu atunci, deşi a fost foarte greu la început“, spune Săndina Georgescu, fondatoarea companiei Crustulum Vitae.