Sectorul de construcţii rezidenţiale îşi revine spectaculos, după un 2018 de coşmar: plus 27% în primele două luni din 2019

Autor: Iulian Anghel 16.04.2019

Sectorul de construcţii rezidenţiale a crescut în primele două luni din an cu 26,8% faţă de primele două luni din 2018, după ce anul trecut suferise o cădere abruptă, minus 24%. Însă majorările de venituri şi o creditare încă atractivă ţin sectorul în picioare.



Lucrările de construcţii au crescut în primele două luni din an cu 4,7% (serie brută), într-un ritm anual mai redus faţă de 2018, dar cel mai important este că sectorul rezidenţial dă semne de revenire.

Este prea devreme pentru un pronostic, pentru că 2018 începuse bine, cu o creştere la două luni, an/an, de 8,4%, dar a sfârşit prost, cu un minus de 4,1%.

Potrivit datelor publicate ieri de Institutul Naţional de Statistică, lucrările de construcţii au crescut cu 4,7%, pe ansamblu, în primele două luni, an/an, în vreme ce în februarie, faţă de februarie 2018, acestea au avansat cu 10,6%, serie brută. Februarie la februarie, sectorul rezidenţial a crescut cu 38,5%, cel mai bun avans din decembrie 2017 încoace.