Peste 500 de antreprenori au ales soluţii complementare bankingului de pe BT Store, în şase luni

Autor: Claudia Medrega 16.04.2019

Un număr de peste 500 de antreprenori au accesat de pe BT Store soluţii complementare bankingului pentru propria afacere, în decurs de şase luni, potrivit informaţiilor transmise de Banca Transilvania. 12 firme prezintă pe BT Store soluţii la principalele provocări ale antreprenorilor. 

Partenerii BT Store oferă produse şi aplicaţii inovative, digitale, care sunt cu discount pentru clienţii Băncii Transilvania. Firmele care prezintă pe BT Store oferte pentru antreprenori sunt: Smart Bill, Blugento, eJobs, Reţeaua Privată de Sănătate Regina Maria, Ebriza, ThinkOut, Calendis Business, REGnet, DocAv, iFactor, IT Hit şi, în curând,  Termene.ro.