Grupul Teraplast majorează finanţarea de la BERD la 16 mil.euro pentru investiţii în Depaco şi în divizia Steel

Autor: Roxana Rosu 16.04.2019

Grupul producător de materiale de construcţii Teraplast, controlat de omul de afaceri Dorel Goia, şi-a majorat finanţarea luată de la BERD la 16 milioane euro, de la 5 milioane euro cât anunţase la începutul lunii, pentru a dezvolta divizia Steel, în România şi Serbia.

Fondurile suplimentare vor acoperi investiţiile derulate la divizia Steel a Grupului pentru dezvoltarea unităţilor de producţie şi creşterii prezenţei regionale, proiecte ce vor fi derulate în decursul acestui an şi al anului viitor.

Astfel, cele 16 milioane de euro pe care le va primi Grupul TeraPlast de la BERD au trei componente. O parte, respectiv 5 milioane de euro, merge către Depaco, firmă controlată de grup, pentru finanţarea parţială a unui proiect de extindere a capacităţilor de producţie.

Alte 5 milioane de euro vizează TeraSteel Serbia, pentru returnarea unei părţi din împrumutul primit de la TeraPlast la înfiinţare. De asemenea, TeraPlast a decis majorarea capitalului social al TeraSteel Serbia cu 1,7 milioane de euro.

Cea de-a treia componentă, în valoare de 6 milioane de euro, acoperă dezvoltarea capacităţilor de producţie şi a poziţiei regionale ale diviziei Steel.