Ambiţia Apple de a intra pe piaţa automobilelor autonome este pe cale să devină realitate: Gigantul hi-tech ar putea produce în masă un sistem revoluţionar pentru maşinile autonome

Autor: Izabela Cutieru 17.04.2019

Acest demers oferă noi dovezi cu privire la ambiţiile Apple de a intra pe piaţa vehiculelor autonome, numit de către companie „Project Titan”. Discuţiile se concentrează asupra lidar, un senzor care oferă o imagine tridimensională asupra drumului parcurs de autoturism.

Apple urmăreşte crearea unor unităţi lidar mai ieftine, mai uşor de produs în masă decât tehnologia actuală şi de dimensiuni mai reduse, potrivit surselor din cadrul companiei, citate de Reuters.

Astfel, producătorul solicită un „design revoluţionar”, nefiind încă dezvăluite companiile abordate în acest sens. Aceste eforturi ar putea denota faptul că Apple doreşte să dezvolte un întreg lanţ de hardware, pentru ghidarea vehiculelor autonome, alăturându-se, totodată, producătorilor de maşini şi investitorilor, în încercarea de a identifica cele mai potrivite tehnologii în acest sens.

Sistemele lidar actuale, inclusiv unităţile de la Velodyne Inc, montate pe flota vehiculelor autonome testate de către Apple, utilizează impulsuri de lumină laser pentru a oferi imagini precise despre mediul înconjurător al maşinii. Aceste sisteme pot ajunge, însă, la costuri de 100.000 de dolari.

Interesul Apple pentru senzorii de lidar de generaţie următoare apare după o bruscă dezvoltare a testării rutiere, implicând angajaţi cheie de la Tesla şi Google.

Încă nu este clar dacă obiectivul pe care îl urmăreşte Apple, prin Project Titan, este acela de a-şi construi propriul vehicul sau doar de a furniza elemente hardware şi software pentru vehiculele altei companii, iar purtătorii de cuvânt ai Apple au refuzat să comenteze.

Cu toate acestea, surse informate cu privire la subiect au declarat că Apple a făcut investigaţii, în trecut, în privinţa creării propriului vehicul, compania având o echipă de mai mult de o duzină de ingineri dedicată lucrărilor detaliate în acest sens.

Anul trecut, producătorul a reangajat un fost şef de inginerie din cadrul Tesla, pentru a se alătura echipei de 1.200 de persoane care lucrează la Project Titan.