Romgaz are un început de 2019 cu o evoluţie mixtă: producţia de hidrocarburi este în creştere, dar producţia de energie electrică are o scădere de 40%

Autor: Liviu Popescu 18.04.2019

Investitorii nu au putut trage o concluzie după raportarea de miercuri de la bursă astfel că preţul acţiunilor a înregistrat variaţii minore pe una dintre cele mai scăzute lichidităţi din ultimele săptămâni.



Romgaz (simbol bursier SNG), cel mai mare producător de gaze naturale din România, a realizat în primul trimestru din 2019 o producţie de hidrocarburi mai mare cu 5,2% faţă de cea din primele trei luni din 2018, însă producţia de energie electrică a scăzut cu 40,5%, potrivit datelor raportate la bursă.

Chiar dacă segmentul de energie electrică are o pondere de doar 7,8% în afacerile Romgaz, faţă de 90% cât are activitatea de producţie şi livrare de gaze naturale, analiştii consideră că indicatorii operaţionali publicaţi miercuri la bursă au o evoluţie mixtă.