Banca Transilvania taie 2,5 puncte procentuale din dobânda la creditele de consum cu dobândă fixă

Autor: Anelis Baciu 18.04.2019

Reducerea este valabilă până la finalul lunii mai 2019, iar DAE (dobânda cu toate costurile incluse) ajunge la circa 9% pe an.



Banca Transilvania, cea mai mare instituţie de cre­dit din piaţa locală, a redus cu 2,5 puncte pro­cen­tuale dobânda nominală pentru creditele de nevoi personale în lei cu o valoare de până la 100.000 de lei. Astfel, dobânda nominală pentru cre­ditul care include o asigurare de viaţă şi şomaj sca­de de la 10,5% la 8% pe an, în timp ce do­bân­da no­mi­nală pentru finanţarea care nu in­clude asi­gu­rarea scade de la 10,9% la 8,5% pe an. Cre­di­tele cu dobânzile reduse pot fi contrac­tate până la 31 mai 2019, atât online, cât şi în su­cursalele BT.