Ofensivă în România a reţelei germane dm drogerie markt: Vom deschide cel puţin 10 magazine noi şi estimăm o creştere de două cifre în 2019

Autor: Cristina Roşca 18.04.2019

Reţeaua germană de drogherii are 102 magazine în principalele oraşe din ţară şi a terminat anul 2018 cu afaceri de 415 mil. lei.



dm drogerie markt, companie intrată pe pia­ţa lo­ca­lă acum mai bine de un deceniu, şi-a bugetat pentru acest an o creştere a businessului de două cifre, respectiv de peste 10%, ceea ce ar duce cifra de afaceri spre pragul de 100 mil. euro, conform calculelor făcute de ZF. Avan­sul ar urma să fie susţinut şi de o expansiune puter­nică, cu cel puţin 10 magazine noi.

Reţeaua germană de drogherii are 102 magazine în principalele oraşe din ţară şi a terminat anul trecut cu afaceri de 415 mil. lei (89 mil. euro), după un avans de 22% faţă de 2017, spun reprezentanţii companiei.

„Expansiunea dm continuă şi în 2019, după ce anul tre­cut am inaugurat 11 magazine în 9 oraşe din ţară. Acum avem în plan inaugurarea a minimum zece noi dro­ghe­rii în mai multe zone ale ţării“, spune Cristian Crişan, ad­mi­nistrator dm drogerie markt. El adaugă că în prima lu­nă a acestui an a fost inaugurat un nou magazin, la Bistri­ţa, astfel că, în prezent, dm drogerie markt România nu­mără 102 fi­liale în majoritatea oraşelor de peste 30.000 de locuitori.

Cristian Crişan afirmă despre clientul român că a devenit treptat tot mai atent la calitatea produselor pe care le cumpără şi le foloseşte. Oamenii sunt mult mai informaţi cu privire la ceea ce achiziţionează şi conştienţi de nevoile reale pe care le au.

„Suntem optimişti şi în ceea ce priveşte a doua parte a anului, mergând pe o direcţie ascendentă. Ne bucurăm că avem o creştere sănătoasă care rezultă în principal din creşterea numărului de clienţi.“