Florin Vasilică, partener EY: România continuă să fie atractivă pentru investitorii străini

Autor: Cristina Bellu 22.04.2019

Apetitul pentru fuziuni şi achiziţii continuă să fie crescut în rândul investitorilor străini, pe fondul performanţelor în creştere a consumului şi a puterii de cumpărare din România, consideră Florin Vasilică, Liderul departamentului Asistenţă în tranzacţii, EY România.

„România continuă să fie atractivă pentru investitorii străini, ca urmare a unei performanţe în creştere a consumului şi a puterii de cumpărare. Sectoarele de interes sunt atât cele tradiţionale, ca cel al petrolului şi gazelor sau al energiei, cât şi cel de tehnologie, care înregistrează o efervescenţă crescută”, spune Florin Vasilică.