Test Auto ZF: VW T-Cross: Accent pe flexibilitate

Autor: Bogdan Alecu 22.04.2019

Segmentul SUV-urilor şi crossoverelor de oraş câştigă tot mai mult teren, iar fiecare constructor auto vrea să-şi maximizeze prezenţa pe acesta, inclusiv cu lansarea mai multor modele. Spre exemplu, până de curând concurenţa pe acest segment era una redusă, cu doar 3-4 modele, însă în prezent sunt nu mai puţin de 30 de crossovere şi SUV-uri mici. Segmentul a devenit atât de competitiv, încât sunt constructori care au sau vor avea două astfel de modele în gamă. Spre exemplu Volkswagen a lansat anul trecut T-Roc, de 4,23m lungime, iar anul acesta a venitc cu T-Cross, de 4,11 metri lungime,  care se apropie mult de Ford EcoSport – ce măsoară 4,09m lungime, fiind printre cele mai compacte din segment. Mai mult, şi în cazul Ford, pe lângă EcoSport, va veni şi Puma, SUV ce va fi produs tot la Craiova, astfel încât segmentul va deveni unul extrem de competitiv.

Dar cu ce vine T-Cross? Cel mai mic crossover de la VW mizează pe modularitate şi flexibilitate. Spre exemplu, bancheta spate este culisabilă faţă/spate, astfel încât dimensiunea portbagajului poate fi „ajustată” între 455 şi 385 de litri, în funcţie de locul alocat pasagerilor spate. Mai mult, pentru a transporta obiecte lungi şi scaunul dreapta faţă poate fi rabatat, astfel încât pot fi transportate chiar şi colete mai lungi de la Ikea. În cazul unui copil amplasat pe locul dreapta spate, atunci scaunul rabatat îi permite acestuia o vizibilitate mult mai largă şi poate reduce inclusiv posibilitatea răului de maşină. Tot pentru copii, T-Cross este printre foarte puţinele maşini care vine cu sistem Isofix pentru prinderea scaunelor dar şi cu prindere Tether Top pe spatele acestuia, astfel încât pe scaun poate fi amplasat orice tip de scaun de copil. Practic dacă majoritatea maşinilor te limitează la un total de 2 scaune de copil cu prindere Isofix (mai puţin unele monovolume care vin cu trei locuri pe bancheta spate), T-Cross îţi oferă din start posibilitatea de a avea trei locuri. De asemenea, la condus, maşina este una manevrabilă, iar întoarcerea sa chiar şi pe o străduţă mai îngustă este mai uşoară. Spre comparaţie, la Dacia Duster conexiunea Tether Top nici măcar nu este pe spătarul banchetei spate, ci mai jos în portbagaj, ceea ce înseamnă  o ancorare mai lungă şi care ocupă mai mul spaţiu. Tot în ceea ce priveşte funcţionalitatea, pasagerii spate dispun de două porturi USB pentru încărcarea telefonului mobil sau tabletei. Însă tot în ceea ce priveşte funcţionalitatea trebuie subliniat că T-Cross nu dispune de mânere pentru locurile din spate, astfel încât dacă aveţi de agăţat un umeraş cu un costum va exista un mic inconvenient. Dar există un cârlig de agăţare pentru un sacou sau haină. Tot în ceea ce priveşte funcţionalitatea, T-Cross vine cu o pereche performantă de faruri care asigură o bună vizibilitate pe timp de noapte atât cu faza scurtă cât şi cea lungă. În plus, proiectoarele au funcţie cornering şi iluminează static în viraje.

Sistemul multimedia este cel care îl regăsim şi pe T-Roc şi Tiguan, care oferă informaţii despre maşină, dispune de Android Auto, Apple Car Play şi mirror Link, iar cu o conexiune WiFi şi informaţii meteo alături de un flux de ştiri internaţionale. În plus, T-Cross vine cu un intrumentar de bord complet digital, iar clasicele ceasuri au fost înlocuite cu un display oferind accesul la mult mai multe informaţii.

În ceea priveşte preţul, versiuna Life cu motorul pe benzină de 1,0 litri 95 CP pleacă de la 16.370 de euro cu TVA. În cazul versiunii testate, T-Cross Style 1.0 115 CP DSG, preţul este de 20.005 euro cu TVA. Consumul motorului a fost de 8-10 litri/100 km în Bucureşti, în funcţie de perioada zilei şi stilul de condus, în timp ce în extraurban, acesta a scăzut la 5,5-6,5 litri/100 km.

De asemenea, T-Cross vine cu o serie de sisteme de asistenţă, care ar duce la un rezultat de 5 stele la EuroNCAP.

Noul T-Cross are la bază platforma MQB A0 a grupului Volkswagen, platformă regăsită şi sub noul Polo, dar şi pe Seat Arona. Ca versiuni de echipare, T-Cross vine cu Life şi Stylr, iar pentru acestea există opţiuni legate de design şi pachet R-Line. Gama de motorizări include propulsorul 1,0 TSI de 115 CP şi 1,5 TSI 150 CP alături de un diesel de 1,6 TDI 95 CP alături de cutii de viteze manuale cu 5 şi 6 trepte, dar şi o transmisie automată cu dublu ambreiaj şi 7 trepte.