Barometrul Industrial: Industria şi-a revenit timid în martie, dar indicatorii sugerează creştere slabă în continuare. Aşteptările managerilor rămân pesimiste

Autor: Cristina Bellu 23.04.2019

Activitatea din industrie a înregistrat o revenire în luna martie, volumul producţiei urcând la 63 de puncte faţă de 55 de puncte în februarie, potrivit analizei Barometrului Industrial – un sondaj efectuat în rândul managerilor din industrie realizat de IRSOP şi Facultatea de management din cadrul Şcolii Naţionale de Ştiinţe Politice şi Administrative (SNSPA).

“Volumul producţiei a urcat de la 55 în februarie la 63 în martie. Creşterea s-a înscris în limitele obişnuite ale fluctuaţiilor activităţii anuale din ultimii doi ani”, spun analiştii Barometrului Industrial.