iSTYLE, reseller Apple, a preluat magazinul iCentre din Capitală şi ajunge la zece unităţi pe plan local

Autor: Cristina Bellu 23.04.2019

iSTYLE Retail, care comercializează produse ale gigantului american Apple pe plan local, anunţă preluarea magazinului iCentre din cadrul mallului Promenada din Capitală, compania ajungând să gestioneze zece unităţi în Bucureşti şi principalele oraşe din ţară.

Achiziţia vine în completarea acţiunilor întreprinse anul trecut, care includ integrarea echipei iSTYLE PRO ca departament de service autorizat Apple - un segment de business prioritar şi pentru 2019, migrarea la o nouă platformă de e-commerce, precum şi extinderea echipei dedicate proiectelor B2B (Business to Business).

“Începem anul în forţă din punct de vedere al businessului, iar prin  această tranzactie ne atingem două obiective: acela de unic Apple Premium Reseller din România şi acela de a continua dezvoltarea şi consolidarea reţelei iSTYLE ori de câte ori apare o oportunitate în piaţă”, spune Valeriu Ion, General Manager la iSTYLE Romania & Bulgaria.