Mihai Boldijar, directorul general al Bosch România: Trebuie să ne îndepărtăm de obiectivul ca România să se bazeze pe producţia în lohn dacă vrem să evoluăm. „Noi achiziţionăm anual produse şi servicii de circa 130-150 milioane de euro din România, deci creăm şi pe orizontală o reţea de clienţi şi locuri de muncă“.

Autor: Alina-Elena Vasiliu 24.04.2019

România nu ar trebui să-şi bazeze dez­vol­tarea economică pe producţia în sistem lohn, ci ar trebui să se con­centreze mai mult pe produse cu valoare adăugată, este de părere Mihai Boldijar, director general al Bosch Ro­mânia, subsidiara locală a grupului cu afaceri totale de 78 de miliarde de euro, lider în furnizarea de tehnologii şi servicii.

„În ultimii 20 de ani, România a trecut de la lohn la muncă cu valoare adăugată foarte mare. Obiectivul nostru nu ar trebui să fie să lucrăm în sistem lohn. Trebuie să ne îndepărtăm de această idee dacă vrem să facem un pas înainte şi dacă vrem să facem România atractivă şi pentru cei care ar putea să vină să lucreze aici“, a spus Mihai Boldijar la conferinţa ZF„Liderii economiei locale. Top 1.000 cele mai mari companii din România“.