Marii consumatori industriali acuză: Preţul energiei electrice a crescut cu 80% din 2016 încoace

Autor: Răzvan Botea 24.04.2019

Petru Ianc, preşedintele Societăţii Române de Metalurgie: Statul român ar trebui să compenseze costurile cu certificatele de emisii indirecte, la fel ca în Vest.



Marii consumatori industriali de energie au costuri pentru aceasta cu 80% mai mari în 2019, faţă de 2016, ajungând să plătească la poarta fabricii mai mult decât companiile din Franţa. Cauzele creşterii accelerate a costurilor sunt multiple, iar printre factorii care contribuie se numără şi costurile cu emisiile indirecte, a spus Petru Ianc, preşedintele Societăţii Române de Metalurgie.

„Costurile  cu aceste certificate sunt introduse în preţul energiei, care este plătit de consumatorul industrial şi de cel casnic, şi constituie aşa-numitul cost cu emisiile in­directe. Preţul certificatului de emisie a crescut în ultimele 18 luni de aproximativ 5 ori, de la 5 euro la 25 de euro, iar previziunile arată că va atinge 40 de euro în anul 2020“, a spus el pentru ZF.