Allianz-Ţiriac Pensii Private intră acţionar la BRD şi la Alro Slatina, dar vinde tot la Nuclearelectrica

Autor: Liviu Popescu 24.04.2019

AZT Viitorul Tău, al doilea cel mai mare fond de pensii administrat privat din România după cel al NN, a intrat în acţio­na­riatul BRD şi la cel al Alro Slatina în al doilea semestru din 2018, însă a li­chidat deţinerea de 0,3% la Nuclear­elec­trica, potrivit datelor agre­gate de ZF din cel mai recent raport al fondului.

Fondul de pensii ad­ministrat de Allianz-Ţi­riac Pensii Private are la finele anului 2018 o pondere de 1,1% din capitalul social al BRD, echiva­lentul unei investiţii de

88 de milioane de lei, şi 3,27% la Alro Slatina, adică 72 de mi­lioane de lei, potrivit celor mai recente date.

„Misiunea principală asumată de Allianz-Ţiriac Pensii Private este de a pro­teja şi promova interesele partici­pan­ţilor, urmărind maximizarea per­for­manţei fondurilor printr-o politică de administrare prudenţială pe ter­men lung. Structura deţi­ne­rilor unui fond la un mo­ment dat este o reflec­tare a acestei politici“, spu­ne Virgil Ichim, di­rec­torul general al Allianz-Ţiriac Pensii Pri­vate, pentru ZF.

Cel mai probabil in­ves­tiţia la Alro Slatina a fost realizată în timpul pla­samen­tului privat de la finele anului 2018, inter­me­diat de bro­kerii de la Swiss Capital. Prin urmare este posibil ca şi alte fonduri de pensii pri­vate să raporteze deţineri la această companie.