Încă o piaţă care intră în zodia online-ului. Farmaciile pot să vândă online medicamente fără reţetă după ce autorităţile au aprobat normele de funcţionare pentru retailul farma

Autor: Georgiana Mihalache 25.04.2019

Miza este o piaţă de 3,4 mld. lei, cu un ritm de creştere peste cel al pieţei farma în general.

Farmaciile din România pot să co­mercializeze online medicamente eli­be­rate fără reţetă medicală (OTC) după ce Ministerul Sănătăţii a aprobat normele de funcţionare pentru retailul farma.

Normele au fost publicate în Monitorul Oficial şi au intrat în vigoare de ieri, după ce legea a fost promulgată încă din iulie 2018, însă lipseau reglementările.