Centrul medical Cardiomed Cluj, deţinut de familia Mureşan, a ajuns la afaceri de 11 mil. lei. „Clujul este un magnet pentru domeniul sănătăţii. Am primit propuneri de vânzare însă prefer să creez brandul propriu şi să-mi dezvolt afacerea aşa cum vreau pentru că loc în piaţă avem.“

Autor: Georgiana Mihalache 25.04.2019

Centrul medical Cardiomed din Cluj-Napoca, o unitate care cuprinde 20 de cabinete medicale dezvoltată de medicul cardiolog Carmen Mureşan în urmă cu zece ani, şi-a majorat cu 32% veniturile în 2018 faţă de anul anterior, până la 11,3 mil. lei.

Anul acesta, în primele trei luni compania a înre­gistrat un avans de 20% faţă de aceeaşi perioadă din anul trecut, iar fondatoarea busi­nessului urmăreşte extinde­rea. „Clujul este un magnet pentru domeniul sănătăţii. Dacă oferi calitate şi timp suficient pacientului, o să avem pacienţi în continuare, oricât s-ar putea dezvolta restul jucătorilor. Au venit şi cu propuneri, însă prefer să creez brandul propriu şi să-mi dezvolt afacerea aşa cum vreau pentru că loc în piaţă avem“, a spus Carmen Mureşan. Anul trecut, peste 40.000 de pacienţi au trecut pragul centrului Cardiomed din Cluj, majoritatea fiind din alte judeţe.

În total, investiţiile până în prezent în centrul medical s-au ridicat la 2,5 mil. euro, iar în prezent, în cadrul Cardio­med lucrează 112 medici, dintre care 12 sunt angajaţi exclusiv în clinica privată.

În urma cererii crescute, Cardio­med a intrat şi pe zona de chimio­terapie, pentru care există şase paturi în spitalizare de zi.