Eurostat: Rata de ocupare a forţei de muncă a crescut în 2018

Autor: Izabela Cutieru 25.04.2019

Rata de ocupare a forţei de muncă, în România, pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 20 şi 64 de ani a crescut cu 1,1%, ajungând la 69,9%, în 2018, comparativ cu 68,8% în 2017, potrivit datelor Eurostat.

În anul 2017, rata de ocupare a forţei de muncă în cazul bărbaţilor încadraţi în acest segment de vârstă a fost de 77,3%, în timp ce în 2018 aceasta a ajuns la 78,9%. În cazul femeilor, rata de ocupare a forţei de muncă a fost de 60,2% în 2017, urcând la 60,6%, în 2018.

Obiectivele strategice ale României, pentru 2020, prevăd o rată de ocupare a forţei de muncă pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 20 şi de 64 ani de 70%.

La nivelul Uniunii Europene, în comparaţie cu anul 2017, rata de ocupare a forţei de muncă pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 20 şi 64 ani a crescut, în 2018, în toate statele membre, fără excepţie. Aceasta a crescut cel mai puternic în Cipru (+3,1%), Finlanda (+2,1%), Letonia, Malta, Portugalia şi Slovenia (toate +2%).

Rate de ocupare de peste 75% au fost înregistrate în Suedia (82,6%), Cehia şi Germania (ambele 79,9%), Estonia (79,5%), Ţările de Jos (79,2%), Regatul Unit (78,7%), Danemarca (78,2%), Lituania (77,8%), Letonia (76,8%), Finlanda (76,3%), Austria (76,2%), Portugalia şi Slovenia (ambele 75,4%). Dintre aceste state membre, Cehia, Germania, Estonia, Letonia, Lituania, Portugalia, Slovenia şi Suedia au atins deja sau chiar au depăşit obiectivele naţionale pentru 2020, pentru acest indicator în 2018, precum şi Irlanda, Croaţia, Malta, Polonia şi Slovacia.

Pe de altă parte, cea mai scăzută rată a ocupării forţei de muncă a fost observată în Grecia (59,5%), deşi a crescut în cursul anului 2018 (+1,7%), urmată de Italia (63%, +0,7%), Croaţia (65,2%, +1,6%) şi Spania (67%, +1,5%).

În 2018, rata de ocupare a forţei de muncă în rândul persoanelor cu vârsta cuprinsă între 20 şi 64 de ani în Uniunea Europeană a fost de 73,2%, faţă de 2017 (72,2%). Obiectivul strategiei europene pentru 2020 urmăreşte atingerea unei rate totale a ocupării forţei de muncă pentru persoanele cu vârste cuprinse între 20 şi 64 de ani de cel puţin 75% în UE. Acest obiectiv a fost transpus în diferite obiective naţionale pentru a reflecta situaţia şi posibilităţile fiecărui stat membru de a contribui la obiectivul comun.

Tendinţa ascendentă a ratei de ocupare a forţei de muncă este vizibilă atât la persoanele de sex masculin, cât şi la cele de sex feminin. Rata de ocupare pentru bărbaţi a atins 79% în 2018, crescând constant din anul 2013. În ceea ce priveşte femeile, rata de ocupare a forţei de muncă a crescut în mod continuu din 2010, ajungând la 67,4% în 2018. În mod similar, rata de ocupare a persoanelor în vârstă de 55-64 de ani în UE a crescut, în mod constant, de la 38,4% în 2002 la 58,7% în 2018. O mai mare participare a lucrătorilor în vârstă se numără, de asemenea, printre obiectivele strategiei Europa 2020, privind ocuparea forţei de muncă.

Ratele de ocupare ale bărbaţilor şi femeilor au continuat totuşi să prezinte discrepanţe considerabile, la nivelul multor state membre, în 2018. Diferenţa dintre rata de ocupare a femeilor şi cea a bărbaţilor cu vârsta cuprinsă între 20 şi 64 de ani a fost cea mai scăzută în Lituania (76,7% pentru femei şi 79% pentru bărbaţi sau o diferenţă de 2,3 puncte procentuale), Finlanda (diferenţă de 3,7 puncte procentuale), Letonia (diferenţă de 4,2 puncte procentuale) şi Suedia (diferenţă de 4,3 puncte procentuale).

La capătul opus al scalei, cea mai mare diferenţă dintre rata de ocupare a femeilor şi cea a bărbaţilor a fost observată în Malta (63,4% pentru femei faţă de 85,7% pentru bărbaţi sau o diferenţă de 22,3 puncte procentuale). Diferenţe mari au existat şi în Grecia (de 21 puncte procentuale) şi Italia (de 19,8 puncte procentuale).

La nivelul UE, diferenţa dintre rata de ocupare a femeilor (67,4%) şi cea a bărbaţilor (79%), cu vârste cuprinse între 20 şi 64 de ani, a fost 11,6 puncte procentuale, în 2018.

De la 38,4% în 2002, rata de ocupare a persoanelor cu vârsta curpinsă în intervalul 55-64 de ani, în UE, a crescut constant, ajungând la 58,7%, în 2018. Creşterea a fost mai puternică pentru femei (de la 29,1% în 2002, la 52,4% în 2018) decât la bărbaţi (48,2% în 2002, faţă de 65,4% în 2018). În consecinţă, la nivelul UE, diferenţa dintre rata de ocupare a femeilor şi bărbaţilor în vârstă de 55-64 de ani a fost redusă, de la -19,1 puncte procentuale, în 2002 la -13 puncte procentuale, în 2018.

În 2018, peste jumătate din populaţia cu vârstă cuprinsă între 55 şi 64 de ani a fost angajată, în 21 de state membre ale UE. Cea mai mare rată a ocupării forţei de muncă pentru acest grup de vârstă a fost observată în Suedia (77,9%), urmată de Germania (71,4%), Danemarca (70,7%), Estonia (68,9%), Lituania (68,5%) şi Ţările de Jos (67,7%). Pe de altă parte, cele mai scăzute rate de ocupare au fost înregistrate în Luxemburg (40,5%), Grecia (41,1%) şi Croaţia (42,8%). Comparativ cu anul 2017, rata de ocupare a forţei de muncă pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 55 şi 64 ani a crescut, în 2018, în toate statele membre ale UE.