Gigantul elveţian din industria bancară UBS este salvat de oamenii bogaţi din Asia cu 20 mld. dolari
Oamenii bogaţi din Asia au salvat grupul bancar UBS Group în primul trimestru al acestui an după ce CEO-ul Sergio Ermotti a speriat investitorii cu avertismente referitoare la condiţiile problematice din piaţă, ceea ce a afectat veniturile băncii elveţiene, potrivit Bloomberg.
Astfel, clienţii din regiunea Asia-Pacific au adus aproape trei sferturi din capitalul nou pe care banca elveţiană l-a atras în primele trei luni ale anului, de 22,3 mld. dolari, grupul având nevoie de capital nou din cauza clienţilor care şi-au retras banii în T4/2018.
Intrările de capital şi un profit uşor peste aşteptări au salvat ceea ce se putea dovedi un trimestru dezastruos pentru grupul elveţian, pe fondul evoluţiei slabe a băncii de investiţii.
Ermotti a anunţat condiţii de piaţă mai bune faţă de luna martie, când a descris primul trimestru drept unul dintre cele mai proaste din istorie, forţând banca să-şi reducă cheltuielile cu 300 mil. dolari. Veniturile nete ale băncii s-au ridicat la 1,14 mld. dolari în T1, în scădere cu 27%, în timp ce profitul înainte de taxe s-a ridicat la 1,55 mld. dolari, în scădere cu 26%.