Unde sunt cazaţi angajaţii străini veniţi să muncească pe şantierele României? Cămine de nefamilişti, apartamente în regim hotelier sau containere au devenit „acasă“ pentru vietnamezii şi nepalezii din construcţii

Autor: Alina-Elena Vasiliu 26.04.2019

Costul per angajat străin, incluzând salariul şi toate celelalte cheltuieli, ajunge la circa 1.300 de euro pe lună, similar cu cel pe care angajatorul îl are şi pentru un salariat român.

Cazarea în blocuri situate aproape de şantiere este soluţia aleasă cel mai frecvent de angajatorii români din construcţii atunci când decid să recruteze străini pentru a duce la bun sfârşit lucrările contractate, este constatarea Nestler Group, companie care oferă servicii de relocare, imigrare şi mobilitate globală.

Din lista obligaţiilor angajatorului fac parte şi plata – o dată la doi ani – a biletului de avion dus-întors în şi din ţările de origine ale muncitorilor sau asigurările de sănătate, costurile cu hrana şi cheltuielile de repatriere în caz de accident sau de deces.