Surpriză: Una dintre cele mai populate state din lume vrea să îşi mute capitala în alt oraş

Autor: Mircea Olteanu 29.04.2019

Joko Widodo, preşedintele în funcţie al Indoneziei, a anunţat că Guvernul intenţionează să mute capitala ţării într-un alt oraş, deoarece actuala capitală, Jakarta, este supraaglomerată , informează agenţia Tass, citând presa locală.

"Jakarta nu reuşeşte să îndeplinească cu succes două sarcini, să fie centrul politic şi financiar al ţării", a declarat preşedintele, potrivit cotidianului Kompas.

În acest sens, liderul de la Jakarta a afirmat că sunt necesare măsuri similare luate de alte ţări, care au decis să mute capitala pentru a rezolva problema supraaglomerării.

"Cred că vom atinge acest obiectiv, dar necesită o planificare atentă", a afirmat Widodo, subliniind nevoia de a alege locul potrivit pentru o nouă capitală.