Intrarea în mallul AFI Cotroceni se vede în rezultatele retailerului Peek & Cloppenburg: afaceri de 315 milioane lei în 2018, în creştere cu 28% şi un profit de 54 milioane lei

Autor: Cristina Bellu 02.05.2019

Retailerul german de modă Peek & Cloppenburg, care se adresează clienţilor cu venituri peste medie, a terminat anul trecut cu afaceri de 315 mil. lei (68 mil. euro), în creştere cu 26% faţă de rezultatul obţinut în 2017, în timp ce profitul s-a majorat cu 76,2%, la 54 mil. lei (11,5 mil. euro). 

Brandul german lucrează astfel cu o marjă de profit de 17% pe piaţa românească. Nemţii de la Peek & Cloppenburg sunt printre cei mai discreţi retaileri din piaţă, singurele informaţii disponibile fiind cele publice. Compania şi-a făcut intrarea pe piaţa locală în 2008, retailerul reuşind să-şi majoreze constant afacerile cu câte două cifre în fiecare an (cu valori cuprinse între 14% şi aproape 44%).