România, o ţară care şi-a pierdut independenţa energetică: Importurile de energie, cele mai mari din ultimii 10 ani

Autor: Roxana Petrescu 03.05.2019

În iarna lui 2019, România nu a putut să îşi asigure din intern consumul de energie.



Niciodată în ultimii zece ani România nu a fost obligată să importe mai multă energie în ianuarie decât în 2019.

Cantitatea necesară a fost de 2,5 ori mai mare comparativ cu perioada similară a anului trecut. Faţă de ianuarie 2014, de exemplu, România a importat de peste 34 de ori mai multă energie la începutul acestui an, factorul determinant fiind problemele din zona de producţie.

Toate aceste importuri au fost făcute la cel mai mare preţ al energiei înregistrat în ianuarie, în ultimii zece ani.

Potrivit datelor de pe ENTSO-E, platformă care colectează informaţii de la toţi transportatorii de energie europeni, în ianuarie, anul acesta, România a adus de peste graniţe 684 GWh de energie, ceea ce echivalează cu aproape 15% din consumul intern pentru această perioadă.