În luna martie 2019, rata şomajului în formă ajustată sezonier a fost de 3,8%

Ziarul Financiar 03.05.2019

Numărul şomerilor (în vârstă de 15-74 ani) estimat pentru luna martie a anului 2019 a fost de 345.000 de persoane, în scădere atât faţă de luna precedentă (350 mii persoane), cât şi faţă de aceeaşi lună a anului anterior (388.000 de persoane).

Pe sexe, rata şomajului la bărbaţi a depăşit-o cu 0,6 puncte procentuale pe cea a femeilor (valorile respective fiind 4,0% în cazul persoanelor de sex masculin şi 3,4% în cazul celor de sex feminin).

Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata şomajului a fost estimată la 2,9% pentru luna martie 2019 (3,2% în cazul bărbaţilor şi 2,4% în cel al femeilor).

Numărul şomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezenta 71,0% din numărul total al şomerilor estimat pentru luna martie 2019.