Presa din Bulgaria: Din ce în ce mai mulţi bulgari aleg România ca destinaţie turistică şi se duc în Bucureşti sau Tulcea, mai mult decât în Braşov şi Sinaia

Autor: Alex Ciutacu 05.05.2019

Bulgarii au un interes din ce în ce mai mare în noi destinaţii turistice din România, potrivit agenţiei de presă din Sofia, Novinite, care a discutat cu agenţii de turism din oraşul Russe, al cincilea cel mai mare oraş din Bulgaria.

Astfel, mulţi turişti bulgari, nu doar din oraşul Russe, ci din toată ţara, potrivit Novinite, prezintă un interes crescut faţă de zone necunoscute, în detrimentul unor destinaţii standard precum Sinaia şi Braşov.

De multe ori turiştii bulgari aleg Bucureştiul pentru că ar fi considerat un oraş verde şi vânează atracţii turistice precum Palatul Parlametului sau Ateneul Român. De asemenea, sunt atraşi de arhitectura din centrul vechi.

„Unul dintre factorii care mă motivează să aleg România sunt locurile care au legătură cu istoria Bulgariei, de exemplu, locul în care Asparuh (n.r: conducător din secolul 7) se stabilise în Tulcea”, a declarat un turist, Bojin Angelov, pentru Novinite.

Numai în vacanţa aceasta de Paşte, agenţiile de turism din Russe au organizat exursii în România pentru sute de bulgari, scrie agenţia.