UE, SUA şi China dau forţe noi creşterii economice globale şi risipesc pesimismul, însă din lumea emergentă pândeşte un motiv de îngrijorare: datoriile au ajuns la un nivel fără precedent

Unele modele arată chiar că avansul din zona euro încă n-a atins maximul pe care l-ar permite accelerarea eco­nomiei chineze. Însă nici pericole ca in­tensificarea războiului comercial din­tre marile economii ale lumii - SUA, China şi UE - nu s-au materializat. Riscurile persistă, iar acest lucru se observă cel mai bine pe pieţele emergente. Noi avertismente ale preşedintelui american Donald Trump cu creşterea tarifelor pentru importurile chineze i-au panicat pe traderii de pe pieţele emergente, rezultatul fiind un val de căderi pe bursele asiatice la începutul acestei săptămâni. De asemenea, o altă vulnerabilitate pentru pieţele emergente, datoriile, creşte. Cele mai recente date arată că datoriile suverane ale naţiunilor în curs de dezvoltare au urcat de la 34% din PIB în 2008 la aproape 50% din PIB la sfârşitul anului trecut. Nivelul este unul record şi trezeşte temeri că povara dobânzilor va începe să provoace dureri.

În ceea ce priveşte economia mondială, prognozele pesimiste din ultima vreme au avut la bază în mare parte turbulenţele din comerţul mondial şi din producţia industrială şi au luat prea puţin în considerare creşterea veniturilor gospodăriilor, şomajul redus şi activitatea solidă din servicii, scrie Financial Times. În acest context, unele instituţii de prognoză au început să-şi majoreze estimările economice. Strategii băncii americane Citi şi-au îmbunătăţit recent perspectivele de creştere pentru economia globală pentru prima dată după februarie 2018. Şi au şi motive. În ultimele zile cele mai mari blocuri economice ale lumii, UE, China şi SUA, care reprezintă aproape jumătate din economia globală, au prezentat creşteri economice peste aşteptări. Pentru ele, încetinirea de la sfârşitul anului trecut s-a terminat. Zona euro a avansat cu 0,4% în primul trimestru, Italia a ieşit din recesiune, iar Germania, care încă n-a raportat rezultate pentru această perioadă, va arăta probabil rezultate mai bune decât s-a anticipat. Banca Angliei şi-a îmbunătăţit săptămâna trecută prognozele pentru economia britanică, cu guvernatorul Mark Carney argumentând că perspectivele globale au devenit „mai blânde“. Performanţa superioară tendinţei generale a Europei a fost eclipsată de date şi mai bune venite din SUA. PIB-ul american a crescut cu 0,8% în ritm trimestrial şi cu 3,2% în ritm anualizat, chiar dacă trimestrul a început cu un blocaj guvernamental. Creşterea Chinei s-a stabilizat la un ritm anualizat de 6,4%, iar datele noi sugerează că stimulentele guvernamentale pentru infrastructură produc efectele dorite, cu producţia industrială în creştere cu 8,5% în martie.

Catherine Mann, economist-şef la Citi, crede că perspectiva este încă fragilă, însă „creşterea s-a stabilizat“ şi că „perspectivele s-au schimbat de la paharul pe jumătate gol al FMI la unul pe jumătate plin“. Şi Gavyn Davies, fost partener la Goldman Sachs, iar acum autor pentru FT, este optimist şi anunţă venirea unor stimulente: de la o mutare progresivă spre o politică fiscală mai expansivă în cele mai mari trei economii ale zonei euro şi de la efectele întârziate ale injecţiilor de capital din China, care încă nu au ajuns în Europa. Aceste stimulente ar putea contribui cu un punct procentual la creşterea economică a zonei euro din acest an. În zona euro, deşi îşi menţine obiectivul unui buget echilibrat pe termen mediu, Germania pregăteşte reduceri de taxe şi majorări de cheltuieli. În Franţa, preşedintele Emmanuel Macron a răspuns protestelor „vestelor galbele“ reducând taxele. În Italia, coaliţia de guvernare populistă a renunţat la planurile de a abandona regulile fiscale ale UE, însă nu şi la ideea de a reduce taxele.

La aceste stimulente s-ar mai adăuga până la finalul anului impulsul venit de la relaxarea politicii fiscale şi monetare din China. Modelele de creştere ale Goldman Sachs au găsit că stimulentele din China vor contribui cu 0,6% la creşterea activităţii economice din zona euro până la sfârşitul acestui an. La acelaşi rezultat au ajuns şi analiştii fondului de de investiţii Fulcrum. Modelele lor arată că avansul zonei euro este în prezent cu 0,6% sub nivelul la care ar fi trebuit să fie având în vedere creşterea din China. Decalajul Germaniei este chiar mai mare, de 1,3%.

Kevin Daly, economist la Goldman Sachs, apreciază că încetinirea de până în primul trimestru al acestui an a fost cauzată de creşterea dobânzilor în SUA, ceea ce a înăsprit condiţiile financiare globale, şi de îngrijorările create de războiul comercial şi de scumpirea petrolului. „Îmbunătăţirea din acest an se datorează inversării parţiale a acestor factori“, a spus Daly.

Însă în weekend Trump a reamintit pieţelor că conflictul său cu Beijingul nu s-a încheiat. Pentru a slăbi poziţia Chinei în negocierile pentru un acord comercial, preşedintele american a ameninţat cu impunerea de noi tarife asupra unor importuri de produse chinezeşti de 200 de miliarde de dolari. Economiile multor state asiatice sunt legate de China. Noile turbulenţe vin când băncile centrale din Malaysia şi Filipine trebuie să decidă asupra direcţiei politicii monetare în contextul atitudinii mai relaxate a Rezervei Federale americane.

În plus, datele Institutului pentru Finanţe Internaţionale arată că  datoriile economiilor emergente sunt pe cale să atingă nivelul de 50% din PIB-ul cumulat pentru prima dată, notează Bloomberg. Şi economiile avansate au fost cuprinse de această febră, nivelul maxim al datoriilor, de aproape 113% din PIB, fiind atins în 2016, însă de atunci datoriile s-au retras la sub 108% din PIB, pe măsură ce programele de austeritate şi-au făcut efectele. În lumea emergentă, prin creşteri puternice ale îndatorării s-au remarcat în special Argentina, Brazilia şi Nigeria. Apetitul lumii emergente pentru datorii este îngrijorător deoarece ţările din această categorie plătesc o dobândă medie de 5% pentru obligaţiuni denominate în monedă străină şi de peste 6% pentru obligaţiuni în monedă locală, în timp ce economiile avansate plătesc de obicei o dobândă de 1,4%.

„Creşterea dramatică a datoriilor guvernamentale în ultimul deceniu a avut ca rezultat un salt mare al cheltuielilor cu dobânzile ale guvernelor în unele regiuni, ceea ce ar putea însemna mai mult chin pentru viitorii plătitori de taxe în timp ce investiţiile publice vitale sunt reduse“, a afirmat Emre Tiftik, director la IFI. În general, datoriile statelor emergente sunt sensibile la cursul dolarului. Deprecierea monedelor naţionale duce la creşterea poverii datoriilor în monedă străină.