O mutare istorică: JP Morgan Chase, cea mai mare bancă americană, ar putea deveni prima companie din lume care devine acţionar majoritar într-un fond mutual din China

Autor: Alex Ciutacu 08.05.2019

JP Morgan, cea mai mare bancă americană, ar putea deveni prima companie străină care devine acţionar majoritar într-un fond mutual din China, după ce partenerul său de joint venture a scos la vânzare o participaţie de 2% care poate aduce puterea în mâna americanilor, iar analişti se aşteaptă ca banca de pe Wall Street să nu rateze oportunitatea, potrivit CNBC.

O mutare a JP Morgan înspre acest scop ar veni într-un moment extrem de tensionat pentru legăturile SUA-China, în contextul în care vicepremierul chinez Liu He continuă negocierile comerciale pe care Donald Trump le-a perturbat după ce a anunţat la finalul săptămânii trecute un plan de a impune o nouă suită de tarife.

Pe fondul unei noi legislaţii anunţate la finalul anului 2017, managerii de active din afara Chinei pot ajunge să deţină până la 51% dintr-un joint venture dn China, dar până acum nicio companie nu a reuşit această performanţă.

JP Morgan Asset Management deţine în prezent 49% din China International Fund Management, în timp ce Shanghai International Trust, o entitate controlată de Shanghai Pudong Development Group, deţine 51%.

Shanghai International Trust a anunţat că scoate la vânzare o participaţe de 2%.

„Este un moment extrem de critc pentru că are potenţialul de a deschide uşa pentru multe alte tranzacţii”, spune Peter Alexander, fondator şi managing director al companiei de consultanţă Z-Ben Advisors.

Consultantul a declarat pentru CNBC că „are o convingere destul de mare” că JP Morgan va fi cumpărătorul şi că tranzacţia va fi urmărită foarte atent, încât va deveni o referinţă pentru alte firme străine care vor să devină acţionari majoritari în China.