Industria germană şi-a turat în mod neaşteptat motoarele

Autor: Bogdan Cojocaru 09.05.2019

Producţia industrială germană a crescut în mod neaşteptat în martie, ajutată de avansul producţiei de bunuri de consum şi al activităţii din construcţii, însă ministerul economiei a avertizat că perspectivele rămân slabe, cea mai mare economie din Europa fiind afectată de turbulenţele comerciale şi de incertitudinile create de Brexit, scrie Reuters. Producţia industrială a crescut cu 0,5% în martie, arată datele publicate de Biroul de Statistică şi de ministerul economiei. Cele mai multe estimări indicau o evoluţie negativă.

„Climatul de afaceri din industria prelucrătoare a devenit mai aspru. Prin urmare, este de aşteptat slăbiciune în sectoarele industriale redusă în următoarele luni“, explică ministerul economiei.

Politica economică şi comercială a preşedintelui Donald Trump, precum şi incertitudinea creată de ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană au lovit economia Germaniei orientate puternic spre export.

Guvernul cancelarului Angela Merkel şi-a redus prognozele de creştere economică pentru 2019 la 0,5%, după un avans de 2,2% în 2017 şi de 1,4% anul trecut.