Donald Tusk, preşedintele Consiliului European, crede că există şanse de 20-30% ca Marea Britanie să anuleze Brexit

Autor: Mihai Draghici 10.05.2019

Donald Tusk, preşedintele Consiliului European, apreciază că există şanse de 20-30% să fie anulată procedura de ieşire a Marii Britanii din Uniunea Europeană, informează cotidianul The Guardian.

"Referendumul din 2016 a avut loc în cel mai prost moment politic, a fost rezultatul unui calcul politic greşit", a declarat Donald Tusk într-un interviu acordat publicaţiei poloneze Gazeta Wyborcza.

"Nu a existat o dezbatere de tip real despre consecinţe în campania premergătoare acestui referendum, ci abia după vot. Astăzi, rezultatul probabil ar arăta diferit. În mod paradoxal, Brexit a generat o mişcare pro-europeană în Marea Britanie", a afirmat Donald Tusk.