RCS&RDS a raportat la Finanţe pentru 2018 datorii de 5,4 mld. lei, mai mari cu 8%, şi un profit net la jumătate

Autor: Adrian Seceleanu 13.05.2019

Compania de cablu RCS&RDS, cel mai mare furnizor de servicii de televiziune şi cablu şi internet fix de pe piaţa locală, controlată de antreprenorul Zoltan Teszari din Oradea, a obţinut în 2018 un profit net de 152,9 mil. lei, aproape la jumătate faţă de anul precedent, potrivit bilanţului depus de operator la Ministerul Finanţelor Publice. Marja profitului net al RCS&RDS a scăzut astfel în 2018 la 4% din cifra de afaceri. Operatorul a raportat o cifră de afaceri de 3,519 mld. lei (756,2 mil. euro), mai mare cu 5% faţă de anul precedent. Datoriile totale ale companiei se ridicau la sfârşitul anului 2018 la 5,4 mld. lei, în creştere cu 8% faţă de anul precedent, conform datelor de la Finanţe.