Opinie Silviu Drăgănescu, Cilv Consulting: Cum m-am lăsat de consultanţă pe fonduri nerambursabile? "Birocraţia a ajuns în ultimii ani la cote catastrofale, mai ales pe fonduri europene"

Am început prima mea afacere în 2012. Voiam să ajut la creşterea nivelului de trai din România şi credeam că antreprenoriatul e una din cele mai bune metode. Absolvent al Facultăţii de Management, credeam, şi încă mai cred, că mediul de afaceri din România, în special cel antreprenorial, are nevoie de consultanţă managerială de specialitate. Nevoia aceasta, acum, ca şi atunci, a rămas însă în mare parte neconştientizată de către beneficiari.

Când am pornit afacerea, primul lucru pe care l-am făcut a fost să aplic pentru finanţare la programul SRL-D ( program guvernamental de finanţare nerambursabilă, înlocuit ulterior de Start-up Nation – n.red.). Primul meu plan de afaceri l-am făcut pentru afacerea mea. Am văzut că nu e greu de făcut şi am decis să încep să acord consultanţă pentru alţi doritori de fonduri nerambursabile.

 Îmi amintesc acum cu plăcere, cum pe final de an, când programul SRL-D obţinuse fonduri suplimentare la rectificarea bugetară din vară, m-am întâlnit într-o vineri cu un client. În aceeaşi zi am terminat planul de afaceri şi pe seară ne-am şi înscris la program. La planul de afaceri am ataşat două copii, după buletin şi CUI plus o cerere de finanţare. 

Peste 10 zile doar, clientul a primit acceptarea la finanţare şi în 2 zile a fost deja să semneze contractual de finanţare. 

Peste alţi 7 ani însă, am decis să mă retrag din activitatea de consultanţă pe fonduri europene/naţionale nerambursabile. 

Pe scurt, singurul motiv pentru care aş mai fi făcut consultanţă, sunt banii, dar pentru mine ar fi fost insuficient.

Pe lung, sunt mai multe motive pentru care mă retrag.

Nu simt că mai am cum să evoluez, nu mai am ce să învăţ, cel puţin nu ceva util. Procesul de obţinere a finanţării a devenit mai mult unul de completare de hârtii, anost şi care rareori îţi mai stimulează în vreun fel creativitatea. 

Durata de obţinere a finanţării a crescut de la an la an. Dacă spuneam că acum 7 ani am avut şi doar puţin peste 10 zile de la înscriere până la semnarea contractului de finanţare, azi sunt programe de finanţare unde ajungi şi la aproape 2 ani între aceste două date. 2 ani presăraţi cu poate 10 cereri de clarificări, una cerându-ţi să schimbi ce ţi s-a cerut să schimbi în precedenta. 

Birocraţia a ajuns în ultimii ani la cote catastrofale. Mai ales pe fonduri europene, MySmis-ul este o abominatie şi un instrument de înjosit fiinţa umană. Exemplu: vrei să modifici perioada activităţilor dintr-un proiect. Ce se face: se elaborează o cerere scrisă şi semnată prin care să se ceară deschiderea aplicaţiei electronice pentru a vedea exact care sunt datele şi forma lor. Cererea se printează, semnează, se urcă în aplicaţie şi se aşteaptă deschiderea aplicaţiei. Odată deschisă, se face o înaintare pentru notificare, printată, semnată. Apoi se face notificarea, în care scrii ce secţiuni vrei să modifici şi de ce. Fiecare secţiune trebuie să fie trecută cum era înainte şi apoi cum va fi modificată. Şi apoi, toate modificările, pentru fiecare secţiune, din nou trebuie trecute într-o anexa proprie. Toate documentele se printeaza în 4 exemplare, se trimit la ofiţerul de monitorizare, care le trimite mai departe la autoritatea contractantă. După 3 săptămâni, modificarea care a afectat 5 secţiuni diferite, nu a fost făcută într-una din ele. Retrimiteţi tot. După alte 3 săptămâni, se acceptă notificarea şi apoi se primeşte aprobată. Faci din nou cerere pentru deschiderea aplicaţiei, intri pe ea, faci modificările, salvezi, exporti în pdf, semnezi electronic şi urci iar aplicaţie. Şi aştepţi să se aprobe iar şi abia apoi poţi consideră modificările implementate. Şi totul se putea rezolva modificând online în cloud în 20 de minute cu un cont cu username şi parolă. 

Într-o discuţie cu un director dintr-o Agenţie pentru Dezvoltare Regională, am primit următorul răspuns: “Pe mine m-a luat DNA-ul de la poartă, pe mine mă depăşeşte speţă asta, nu o ştiu, nu o înţeleg, deci o să resping, că să fiu eu în siguranţă”. Atunci când birocraţia este excesivă, procedurile sunt complicate iar oamenii angajaţi sunt prea incompetenţi, aceştia din urmă aleg să nu-şi asume vreun risc. Şi orice proiect pe care ei efectiv nu-l înţeleg, îl resping. Imaginaţi-vă că vreţi să mergeţi cu ceva inovativ. Nu-l înţeleg, îl resping. Deşi aceşti oameni sunt plătiţi că să te ajute pe tine, nu că să ia un salariu mare în condiţii de risc minim pentru ei.  

Politica de coeziune a intrat tot mai mult în conflict cu dorinţă mea de performanţă. Când am propus la minister în cadrul unui Consiliu Consultantiv introducerea contribuţiei proprii pentru a mai ridica nivelul calităţii participanţilor, mi s-a răspuns cu "Ce vrei domnule, aia săraci să rămână tot săraci?" Cam asta e nivelul.

În realitate, prin măsurile luate, s-a întâmplat fenomenul invers: nivelul clienţilor a scăzut foarte mult. Şi contează cu cine lucrezi. Toată lumea vrea bani acum şi atât. De ce? Pentru că mai toţi clienţii faini acum preferă să nu-şi mai bată capul cu fonduri. Că nu prea mai merită. Toate motivele enumerate mai sus, nu sunt sesizate doar de mine.

Ci şi de client. Cine are un proiect în IT care are doar o fereastră de 6 luni în care poate să lanseze ca sa nu piardă oportunitatea de piaţă, nu-şi permite să aştepte 2 ani să primească un raspuns, şi şi atunci, să i se spună, nu înteleg, mă depăşeşte, resping.

Iar lucrurile nu se vor schimba. Indiferent cine va veni la conducerea ministerelor. Este nevoie de vointă şi competenţă administrativă. Şi mai ales, de viziune. Dar nimeni nu pare să înţeleagă fenomenul. În plus, nici la nivel de funcţionari, nu se vrea asta. O debirocratizare adevarată ar trimite 80% din personal în şomaj.

În final, sentimentul avut este unul clar: pot să fac ceva mai bun cu viaţa mea. Pot ajuta mai bine mediul antreprenorial şi altfel decât am făcut-o până acum. Şi dacă tot sunt întreprinzator, am libertatea să acţionez în acest sens. Şi încep prin a renunţa a mai fi parte dintr-un sistem care pare să se deteriorize pe zi ce trece. Poveşti as avea pentru o carte.