Pe drumul investiţiilor în turism. Casa din Humuleşti în care a crescut Ion Creangă, ţinta unei restaurări de 700.000 de lei cu fonduri europene

Autor: Alina-Elena Vasiliu 14.05.2019

Reabilitarea face parte dintr-un program de investiţii mai amplu, scopul final fiind creşterea numărului de turişti în zonă.



Casa din Humuleşti a scriitorului Ion Creangă se află în proces de restaurare, la finalul căruia ar urma să aibă un loc pentru evenimente amenajat în curte, dar şi un acoperiş consolidat.

„La Muzeul Memorial Ion Creangă lucrăm pentru schimbarea acoperişului, a gardului de nuiele, rearanjarea peisagistică a curţii, instalarea unui infochioşc, a unor toalete noi, montarea unui amfiteatru şi a unor gradene pentru diverse activităţi. Proiectul ar urma să fie gata în anul 2020. Ultima restaurare a casei din Humuleşti a avut loc în urmă cu circa zece ani“, spune Anca Afloarei, şeful serviciului de turism din cadrul Consiliului Judeţean Neamţ.

Investiţia este de 688.300 de lei, iar banii provin din accesarea fondurilor europene. Proiectul de la Humuleşti face parte dintr-un program investiţional mai amplu pe care judeţul îl are, scopul final fiind creşterea numărului de turişti în zonă. Astfel, din planurile autorităţilor fac parte, printre altele, conservarea şi protejarea mai multor muzee, consolidarea unor trasee montane, dar şi investiţii pentru reabilitarea Cetăţii Neamţ, în condiţiile în care aceasta este unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din zonă.