Studiu: Digitalizarea impulsionează piaţa serviciilor de controlling din România, situată în prezent la circa 80 milioane euro

Autor: Roxana Rosu 14.05.2019

Digitalizarea departamentelor financiare va deveni o necesitate în viitorul apropiat şi va reprezenta un factor decisiv în eficientizarea serviciilor destinate controlului performanţei economice (controlling), valoarea acestui segment de piaţă fiind de circa 80 milioane euro în România, ceea ce înseamnă 40% din totalul pieţei locale de consultanţă.

"Când departamentul financiar foloseşte în mod inteligent noile instrumente şi metode digitale, întreaga companie are de câştigat. Folosind metode analitice avansate, departamentul financiar obţine un sistem de controlling mai eficient şi mai proactiv", subliniază Kurt Weber, Director General al Horváth & Partners România.